-

Evaluator imobiliar

Ce este o agentie Imobiliara

11-10-2007 Share

Ce este o agentie ImobiliaraDesi toata lumea cunoaste termenul de agentie imobiliara, unii din auzite, atii din propriile experiente, cei mai multi privesc cu suspiciune acest tip de companii.
Ce este o agentie imobiliara?
Agentiile imobiliare sunt persoane juridice infiintate in baza legii 31/1990 republicata in 1998 si 2006, a societatiilor comerciale, cu obiect de activitate agentie imobiliara.
Agentia imobiliara este o societate care presteaza o gama de servicii specifice activitatilor intalnite pe piata imobiliara. In Romania piata imobiliara a impus existenta asa numitului “agent imobiliar dublu” menit sa serveasca atat interesele celui care ofera produsul imobiliar cat si a purtatorului cererii.
In Romania, din pacate , inca exista o conceptie gresita in privinta agentiilor imobiliare vehiculandu-se ideea ca acestea cer prea mult pentru serviciile pe care le efectueaza si ca ele sunt cele care  contribuie la cresterea preturilor la produsele imobiliare prin diferite tehnici neprofesionale. Si aici exista o urma de adevar deoarece exista un numar foarte mare de agentii imobiliare si nu toate dintre ele au un comportament corespunzator in relatia cu clientii fie ei vanzatori sau cumparatori dar asta nu inseamna ca trebuie facuta o generalizare. Pe langa agentiile imobiliare neserioase, exista un numar important de agentii foarte serioase care prin profesionistii si serviciile lor ofera clientilor numeroase beneficii.
O agentie serioasa are o imagine formata pe piata, se bucura de incredere din partea clientilor si ofera pe langa prezentarea unor imobile, servicii de consultanta, studii de piata, evaluari si asistenta la incheierea tranzactiei. O agentie imobiliara serioasa se cunoaste dupa personalul pe care il are, ofertele si modul in care le prezinta, informatiile pe care vi le poate furniza despre piata si evolutia acesteia, pot sa va informeze corect daca preturile sunt sau nu justificate, etc.
Ideea ca fara ajutorul unei agentii imobiliare se economisesc bani este gresita deoarece costurile exista si sunt importante. Majoritatea oamenilor isi imagineaza ca apeland la o agentie imobiliara pierd o suma de bani dar nu realizeaza ca prin plata acelei sume salveaza alte costuri. Se economiseste  financiar deoarece un agent imobiliar  poate obtine preturi realiste si bune pentru ambii participanti la tranzactie, se economiseste timp, se evita clientii neinteresati, etc.
Agentul imobiliar, in schimbul comisionului primit se va asigura ca toata activitatea de dinainte de tranzactie si in timpul tranzactiei va decurge normal si cu un minim de implicare din partea dumneavoastra.
Nu negam faptul ca exista agentii neserioase dar stim ca exista si agentii carora le pasa si care prin toate actiunile lor urmaresc ca dumneavoastra sa fiti multumiti de colaborarea avuta.

PITAS Imobiliare

Aria de expertiza Asigurari Imobiliare / Executari Silite

Tel: +40 264 222 222